Două companii își unesc forțele pentru a combate risipa în industria frumuseții: startup-ul românesc de impact bonapp.eco, lansat numai cu patru luni în urmă, și Yves Rocher, un lider în industria beauty, cu o prezență de peste 20 de ani în România. Până acum, șase magazine Yves Rocher s-au alăturat rețelei bonapp.eco în București. Parteneriatul urmează să se extindă și în alte magazine Yves Rocher din România. Produsele Yves Rocher care mai au câteva luni până la data expirării pot fi achiziționate acum din unele dintre magazinele companiei din București. Prin aplicația mobilă bonapp.eco, prețurile sunt cu cel puțin 60% mai mici.
Grupul francez Rocher a avut anul trecut în România o cifră de afaceri de 24 de milioane de euro, prin brandurile de cosmetice Yves Rocher și Sabon, iar pentru 2022 și-a propus o creștere de două cifre a business-ului. Printre planurile Yves Rocher se numără dezvoltarea canalului digital, astfel încât acesta să aducă în 3 ani 40% din totalul vânzărilor, finalizarea procesului de modenizare a rețelei de magazine și, posibil, un concept de distribuție adaptat orașelor medii și mici.
Grupul este o afacere de familie, condusă, în calitate de director executiv, de Bris Rocher, nepotul fondatorului Yves Rocher.
Omul de afaceri Alexandru Răbâncă (41 de ani) a decis să plaseze în imobiliare banii câștigați din vânzarea francizei Yves Rocher, brand pe care l-a adus în România acum 20 de ani, și a unui lanț de farmacii, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. El a început prin dezvoltarea unui ansamblu rezidențial premium cu circa 150 de apartamente, însă vrea să se extindă puternic pe acest domeniu.
Compania de cosmetice Yves Rocher Romania SRL va prelua prin absorbție Cosmetiques de France SRL, franciza produselor grupului francez în România, companie cumpărată la finele anului trecut cu 5 milioane de euro de la doi antrepenori români, Alexandru Răbâncă și Gabriel Dunăreanu.